1. Ascultarea obligatorie a minorului[br_fnoteUP 1]
1.1. Dispoziții legale incidente
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Constituția României republicată[br_fnoteUP 2] copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. h) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată[br_fnoteUP 3] (în continuare denumită Legea nr. 272/2004) respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 272/2004 - „(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește.
(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispozițiilor alin. (2) și (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunța printr-o decizie motivată.
(6) Dispozițiile legale speciale privind consimțământul sau prezența copilului în procedurile care îl privesc, precum și prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt și rămân aplicabile.
Dispoziții similare care reglementează aceleași drepturi pentru copilul care a împlinit vârsta de 10 ani sunt identificate în cadrul art. 264 C. civ.[br_fnoteUP 4]
Totodată, a fost adoptată și Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului[br_fnoteUP 5] care la art. 12 prevede faptul că, copiii au dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi privește. Adulții ar trebui să îi asculte pe copii și țină cont de părerile acestora.
Prin urmare, se poate lesne observa faptul că, în legislația noastră, este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit 10 ani, în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc. Însă, autoritatea care instrumentează cauza, în măsura în care apreciază că ar fi necesar și oportun, poate să procedeze și la ascultarea unui copil sub vârsta de 10 ani.
Explicația faptului că este obligatorie ascultarea minorilor care au împlinit 10 ani constă în demonstrarea științifică că în lobii parentali, care se ocupă de înțelegerea spațială, materia cenușie atinge, în medie, volumul maxim în jurul vârstei de 10 ani la fete și 11 ani jumătate la băieți; în lobii frontali, care se ocupă de funcții superioare ca gândirea, la 11 ani la fete și 12 ani la băieți; iar în lobii temporali, care contribuie la limbaj, în jurul vârstei de 16 ani și la băieți, și la fete. Dedesubtul cortexului, volumul de materie cenușie al nucleului caudal - componentă a ganglionilor bazali, implicați în controlul mișcărilor și tonusului muscular și în medierea funcțiilor cognitive superioare, a atenției și emoțiilor - atinge apogeul la 7 ani jumătate la fete și 10 ani la băieți[br_fnoteUP 6].
1.2. Natura litigiilor în care pot sau trebuie să fie ascultați minorii
Sintetizând dispozițiile legale anterior expuse, rezultă că minorii pot fi ascultați în orice litigiu de dreptul familiei, litigii în care primează interesul lor superior, respectiv exercitarea autorității părintești, după intervenirea desfacerii căsătoriei între părinți sau separarea acelora care locuiau în concubinaj, stabilirea unui program de legături personale al părintelui nerezident cu minorul, obligarea părintelui nerezident la plata unei pensii de întreținere, suplinirea acordului unui părinte necesar pentru înscrierea acestuia la diverse activități (sportive, educative, psihologice etc.) sau programe (grădiniță, școală etc.), adopție.
Astfel, copilul are posibilitatea de a solicita și de a obține date și informații în legătură cu deciziile care îl privesc, potrivit cu vârsta sa și cu gradul de maturitate al acestuia.
1.3. Ascultarea minorului. Momentul oportun
În cadrul litigiilor de dreptul familiei, probatoriul administrat este unul vast. Însă, preponderent, din practica de până acum, am observat că instanțele încuviințează și administrează proba cu înscrisuri, testimonială, cu interogatoriul părților, efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părților, mijloace materiale de probă, constând în înregistrări video sau fotografii și ascultarea minorului.
Consider că ar fi utilă și emiterea unei adrese, către unitatea de învățământ frecventată de minorul ce urmează a fi ascultat, pentru a se înainta la dosarul cauzei o fișă pedagogică din care să rezulte înclinațiile, preocupările și rezultatele școlare pe care acesta le are.
Cu privire la ancheta socială, aceasta este un instrument al judecătorului pentru a face ca orice decizie pe care acesta trebuie să o ia în cadrul proceselor de dreptului familiei să fie bazată pe o înțelegere clară a nevoilor tuturor persoanelor implicate. În general, acest instrument evaluează relația dintre părinți și copii, necesitățile acestora, precum și rezultatele și efectele divorțului asupra lor. Ancheta poate include ședințe, analize ale circumstanțelor, interviuri și alte instrumente de evaluare și testare cu impact ridicat pe diferite aspecte ale relației dintre membrii familiei.
Potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil[br_fnoteUP 7] până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă: (...)
b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția generală de asistență socială și protecția copilului;
c) autoritățile și instituțiile cu atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuțiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepția celor date în competența instanței de tutelă.
Ancheta socială ar trebui să debuteze cu intervievarea ambilor părinți ai minorului și trebuie să răspundă la întrebări referitoare la situația familială a minorului, relațiile acestuia cu părinții și posibilitățile de dezvoltare reală ale acestuia.
Mai mult, evaluatorul sau anchetatorul ar trebui să efectueze și alte teste și instrumente de evaluare. Aceste teste i-ar permite evaluatorului să obțină o imagine mai clară a stării și a echilibrului relațiilor în cadrul familiei din care provin persoanele implicate în procesul referitor la minor, respectiv că minorii implicați, părinții, alte persoane apropiate minorilor nu se confruntă cu probleme de sănătate mentală, cum ar fi depresia, anxietatea sau abuzul de substanțe, care să afecteze relațiile între aceștia sau dezvoltarea minorului implicat în litigiu.
Raportul final al anchetei psihosociale ar trebui să includă informații despre comportamentul anterior și actual al copilului și parentajul acestuia, gradul de cooperare între părinți în legătură cu exercitarea autorității părintești asupra copilului și nevoile sale, precum și evaluarea impactului litigiului asupra acestora. Raportul poate servi drept bază pentru soluționarea diverselor dispute care pot apărea sau poate fi utilizat de judecător pentru a lua decizii adecvate în privința autorității părintești asupra copiilor sau a partajării bunurilor. Raportul poate de asemenea include informații despre orice alte situații care ar putea afecta circumstanțele sau potențialul oricărei persoane implicate în litigiu.
Însă, studiind rapoartele de anchetă socială efectuate în dosarele instrumentate până acum, am constatat faptul că acestea sunt destul de sumare, fără o analiză atentă asupra nevoilor copilului. În principal, evaluatorii descriu în detaliu locuințele părților implicate și mult mai puțin se apleacă asupra relațiilor de familie și asupra stării psihice în care se află minorul.
Apreciez că aceste rapoarte de anchetă socială ar trebui întocmite de psihologi cu experiență, care să poată surprinde starea mentală în care minorul se află, natura relațiilor pe care acesta le are cu părinții, bunicii sau alte persoane cu care conviețuiește.
Prin Legea nr. 123/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[br_fnoteUP 8], au fost instituite mai multe obligații în sarcina judecătorilor.
Astfel, potrivit art. 140^3 alin. (5) din Legea nr. 272/2004, modificată, ascultarea copilului va avea loc după ce au fost administrate toate celelalte probe.
Din punctul meu de vedere, este o reglementare foarte utilă și eficientă. Procedând în această manieră, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, va deține mult mai multe informații despre dosarul pe care îl are de instrumentat și îl poate completa cu date utile prin ascultarea minorului, astfel încât soluția pronunțată să fie dată în concordanță cu principiul interesului superior al copilului.
Acest lucru este permis de dispozițiile art. 260 alin. (1) C. pr. civ.[br_fnoteUP 9] care prevăd că administrarea probelor se face în ordinea stabilită de instanță. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2024, fiecare judecător aprecia, de la caz la caz, când procedează la ascultarea copilului, însă, la acest moment, audierea acestora în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești.
2. Judecătorul învestit să asculte minorul. Obligațiile și atribuțiile judecătorului
2.1. Judecătorul învestit cu soluționarea litigiilor de dreptul familiei
Potrivit art. 94 pct. 1 C. pr. civ. judecătoriile judecă, în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel. Codul civil prevede instituirea instanței de tutelă și de familie ca formațiune jurisdicțională competentă în materia ocrotirii persoanelor fizice și a familiei[br_fnoteUP 10].
Potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.
Iar, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind organizarea judiciară în raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înființa secții sau completuri specializate, iar potrivit alin. (2) în cadrul judecătoriilor se vor organiza secții sau completuri specializate pentru minori și familie.
Prin urmare, apreciez că este obligatoriu a fi înființate secții sau completuri specializate pentru minori și familie, întrucât natura acestor litigii este mult mai delicată și sensibilă față de un litigiu de drept civil, fiind implicați minori ce trebuie ascultați, iar dezideratul este ca gradul de traumatizare al acestora să fie redus la minim.
2.2. Obligațiile judecătorului
Instituirea instanței de tutelă în Noul Cod civil are ca scop nu numai îndeplinirea de către această instanță specială a unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, ci și în implicarea instanței în luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice, în general, pe tot parcursul și în toate etapele existenței acesteia[br_fnoteUP 11].
Având în vedere importanța identificării cât mai rapide a soluțiilor optime pentru problemele cu care persoana fizică se poate confrunta în diferite etape ale vieții sale, alin. (2) al art. 107 C. civ. prevede că instanța de tutelă soluționează de îndată cererile având ca obiect aspecte legate de ocrotirea persoanei fizice. Textul reprezintă, astfel, o circumstanțiere a unui principiu fundamental al procesului civil, preluat, de altfel, și în art. (6) C. pr. civ., și anume acela al dreptului la un proces echitabil, desfășurat într-un termen optim și previzibil[br_fnoteUP 12].
Din punctul meu de vedere, magistratul repartizat pe o secție sau complet specializat pentru minori și familie, trebuie instruit special pentru a putea asculta un copil, indiferent de vârsta pe care acesta o are, și a obține informații pertinente și utile în soluționarea dosarului.
Totodată, apreciez că această instruire a magistratului specializat ar reduce traumele pe care copiii le au în urma interacțiunii cu judecătorul, întrucât pentru minor acesta este o autoritate superioară, o terță persoană care intervine în viața sa privată.
Or, rolul nostru este de a decide în problemele ce îl privesc pe minor în acord cu interesul său superior.
Nu în ultimul rând, este necesară distincția între dreptul copilului de a fi ascultat și măsura în care opinia sa este respectată: legea nu instituie obligația autorităților administrative sau judiciare de a decide conform dorințelor copilului, ci obligația acestora de a ține seama (și) de opinia copilului, cu moderația cuvenită în raport de vârsta și gradul său de maturitate, urmând ca măsura dispusă în privința copilului să exprime interesul superior al acestuia[br_fnoteUP 13].
Prin Legea nr. 123/2024, care completează și modifică Legea nr. 272/2004, au fost reglementate o serie de noi obligații în sarcina judecătorilor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 140^3 alin. (1) din acest act normativ în cauzele în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la copilul minor, altele decât cele prevăzute la art. 133, instanța de judecată procedează la ascultarea minorului doar cu participarea unui psiholog din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar potrivit alin. (5) ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia minorului are valoarea probatorie a unei prezumții relative. Iar, potrivit dispozițiilor art. 140^2 din Legea nr. 272/2024, modificată, atunci când instanța de judecată este învestită cu o cerere de ordonanță președințială în care urmează a fi dispuse măsuri cu privire la copil, altele decât cele prevăzute la art. 133, termenul maxim de soluționare este de 30 de zile de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
2.3. Atribuțiile judecătorului
În opinia mea, copiii sunt cei care resimt cel mai puternic efectele negative ale divorțului sau ale unei separări, fiind afectați în viitor, atât fizic, cât și psihic, emoțional și uneori chiar și financiar.
Judecătorul apelează la procedeul ascultării minorului pentru a percepe, în mod direct, viziunea acestuia asupra situației sale și asupra faptelor ce fac obiectul dosarului. Astfel, minorul își poate exprima opinia cu privire la drepturile care îl privesc și i se respectă dreptul la liberă exprimare și libertate de opinie.
Deși probele administrate nu au o valoare probatorie prestabilită, judecătorul, prin soluția pe care o pronunță, poate da eficiență dorinței minorului expuse cu ocazia ascultării, dacă apreciază că este în interesul său superior. Astfel, în opinia mea, judecătorul trebuie să manifeste prudență în luarea deciziilor și să aibă abilitatea de a identifica părinții cu reacții incoerente, imprevizibile, sufocanți, puțin disponibili, neliniștiți când copilul manifestă o nevoie de autonomie, indiferenți sau răuvoitori întrucât îi vor transmite minorului o stare de fragilitate internă, ceea ce va conduce la tulburări în sfera atașamentulu[br_fnoteUP 14].
[spacer style="2"]
* Articol extras din revista
Pandectele Române nr. 2/2024.
[br_fnoteDOWN 1] Articol prezentat în cadrul Conferinței Naționale de Dreptul Familiei: Alienarea Părintească, Violența în Familie și Remedii”, organizată de Universitatea București în parteneriat cu Wolters Kluwer România, cu sprijinul Stoica și Asociatii, 16 mai 2024.
[br_fnoteDOWN 2] Publicată în M. Of. nr. 767 din data 31 octombrie 2003.
[br_fnoteDOWN 3] Publicată în M. Of. nr. 159 din 3 mai 2014.
[br_fnoteDOWN 4] Publicat în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
[br_fnoteDOWN 5] România a ratificat Convenția prin adoptarea Legii nr. 18/1990, publicată în M. Of. nr. 314 din 13 iunie 2001.
[br_fnoteDOWN 6] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman,
Dezvoltarea umană, Editura Trei, ed. a XI-a, p. 285.
[br_fnoteDOWN 7] Publicată în M. Of. nr. 409 din 6 octombrie 2011.
[br_fnoteDOWN 8] Publicată în M. Of. nr. 414 din 7 mai 2024.
[br_fnoteDOWN 9] Publicat în M. Of. nr. 247 din 4 octombrie 2015 - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
[br_fnoteDOWN 10] G. Boroi, M. Stancu,
Drept procesual civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2020, p. 228.
[br_fnoteDOWN 11] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei,
Noul Cod Civil, comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 129.
[br_fnoteDOWN 12] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
, op. cit., p. 130.
[br_fnoteDOWN 13] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
, op. cit., p. 130
.
[br_fnoteDOWN 14] Stephane Clerget,
Criza adolescentului. Căi de a o depăși cu succes, Editura Trei, p. 110.
Judecătorul care trebuie să procedeze la ascultarea unui copil, indiferent de vârsta acestuia, trebuie să cunoască foarte bine, în primul rând, piesele dosarului. Potrivit dispozițiilor art. 226 C. pr. civ. în cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ținând seama de împrejurările procesului, după ce a asigurat prezența unui psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecției Copilului [art. 140^3 alin. (1) din Legea nr. 272/2004], instanța hotărăște dacă părinții, tutorele sau alte persoane vor fi de față la ascultarea minorului.
De asemenea, judecătorul trebuie să se aplece asupra situației familiale a copilului, ce rezultă din declarațiile părților, ale martorilor și din raportul de anchetă socială, cu alte cuvinte studierea temeinică a dosarului.
Totodată, consider că un judecător repartizat pe un complet sau secție specializată de dreptul familiei trebuie să studieze individual intens despre creșterea și dezvoltarea psihologică a minorului, prin participarea la seminarii sau cursuri.
Procedând în această manieră, judecătorul poate să adreseze întrebări relevante și utile soluționării cauzei, să obțină date și informații pertinente pentru soluționarea cauzei și reducerea sau înlăturarea unei experiențe traumatice pentru copil.
Practic, utilizarea procedurii de ascultare a minorului dă eficiență dreptului fundamental al copilului de liberă exprimare, consacrat și de Convenția ONU privind drepturile copilului și se asigură respectarea principiului interesului superior al copilului.
Dreptul de a fi ascultat, potrivit Codului civil, înseamnă atât dreptul de a-și exprima opinia, dar și de a primi alte informații în funcție de vârsta și gradul de maturitate pe care îl are, precum și de a fi informat asupra consecințelor pe care îl are luarea oricărei decizii în privința sa.
Potrivit art. 13 din Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului minorii au dreptul de a se exprima liber și de a primi și comunica informații despre ceea ce învață, gândesc sau simt, în formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, cu excepția cazului în care prin aceasta încalcă drepturile altor persoane.
Opinia și dorințele minorului prezintă relevanță, în special, în litigiile ce țin de locuința acestuia după divorț, exercitarea autorității părintești (de regulă, aceasta se exercită în comun), programul de vizitare (cât de des dorește să se vadă cu părintele la care nu locuiește în funcție de gradul de atașament, necesități etc).
S-a demonstrat științific faptul că sabotorii conversației cu un adolescent ar putea fi: intervenția prea rapidă în conversație, fără stabilirea relației de încredere; comunicarea unor presupuneri despre cum se simte sau s-a simțit; limbajul vag - preadolescenților le plac detaliile; comunicarea în termeni absoluți (de exemplu: toată lumea, doar, complet, exact, întotdeauna sau niciodată); expunerea unor amenințări; folosirea de hiperbole; conversațiile lungi[br_fnoteUP 15].
În ceea ce privește mintea, starea de sintonie este descrisă ca având calitățile care denotă coerența: conexiune, deschidere, armonie, angajament, receptivitate, emergență, caracter noetic, compasiune și empatie. Sintonia creează coerență mintală[br_fnoteUP 16].
3. Scurte considerații privind dezvoltarea creierului uman
În perioada adolescenței, creierul uman suferă niște transformări majore de a căror echilibru depinde viața adultului care va fi responsabil, implicat, echilibrat psihic, fizic și emoțional. Aceste transformări nu apar toate o dată, ci pe etape de vârstă[br_fnoteUP 17].
În comparație cu masa corpului nostru, creierul uman este de trei ori mai mare decât al rudelor noastre cele mai apropiate. Acest enorm organ e dureros și dificil de creat, scump de construit și, chiar și în stare de repaos, consumă 20% din energia corpului, deși nu reprezintă decât doi la sută din greutatea lui. Trebuie să existe un motiv pentru o investiție atât de mare în evoluție (Susan Blakemore)[br_fnoteUP 18].
Piaget a postulat că raționamentul moral se dezvoltă în trei stadii. Copiii trec treptat de la un stadiu la altul, la vârste diferite.
Primul stadiu (aproximativ de la 2 la 7 ani, corespunzător stadiului preoperațional) se bazează pe supunerea rigidă față de autoritate. Întrucât sunt egocentrici, copiii nu-și pot imagina mai mult de o modalitate de a privi o chestiune morală. Ei cred că regulile nu pot fi adaptate sau schimbate, că purtarea este fie corectă, fie greșită și că orice greșeală merită --pedepsită, indiferent de situație. Al doilea stadiu (de la 7-8 la 10-11 ani, corespunzător stadiului operațiunilor concrete) este caracterizat de o flexibilitate în creștere. Pe măsură ce interacționează cu mai mulți oameni și intră în contact cu o gamă mai largă de puncte de vedere, copiii încep să renunțe la ideea că există un stadiu unic și absolut de corectitudine și greșeală și să-și formeze propriul simț al dreptății, pe baza justeții sau a tratamentului egal pentru toți. Fiindcă pot să ia în calcul mai multe aspecte ale unei situații, pot emite judecăți morale mai subtile.
În jurul vârstei de 11-12 ani, când devin capabili de raționament formal, începe al treilea stadiu al dezvoltării morale. Credința că toți ar trebui tratați în mod egal lasă locul idealului de echitate, de a lua în calcul circumstanțele specifice. Astfel, un copil ar trebui raportat la un standard moral mai puțin restrictiv decât copilul de 10 ani care face același lucru.
Este important ca judecătorul care ascultă minorul să utilizeze un vocabular adecvat vârstei acestuia, pentru a se asigura că a înțeles întrebările adresate. Astfel cum s-a demonstrat științific, la 8 ani majoritatea copiilor pot să interpreteze corect prima frază, iar la 9 ani pot practic toți. La această vârstă, ei urmăresc sensul propoziției ca întreg, în loc să se concentreze numai pe ordinea cuvintelor[br_fnoteUP 19].
Chiar dacă calitatea relatărilor oferite de copii este influențată de un număr de factori care țin de copii și de evenimentele pe care le-au trăit, modurile în care investigatorii se comportă și încearcă să obțină informații sunt esențiale[br_fnoteUP 20].
4. Protocolul NICHD - Institutul Național de Sănătate a Copiilor și Dezvoltare Umană. Aplicabilitatea în procesele de dreptul familiei
Protocolul NICHD a fost elaborat pentru a-i ghida pe investigatori să folosească întrebări și tehnici care maximizează cantitatea de informații obținută prin reactualizarea liberă[br_fnoteUP 21]. Acest protocol a fost elaborat pentru a fi utilizat în special în cauzele penale în care sunt cercetate infracțiunile în care se prezumă că minorii cu vârste cuprinse între 4-12 ani au fost victime ale abuzului sexual. Acesta este unul dintre instrumentele cele mai des folosite la nivel internațional, fiind util pentru orice interacțiune cu un copil.
Cele mai importante avantaje prin folosirea acestui instrument sunt: integrează cunoștințele recente privind caracteristicile dezvoltării copilului, mai ales, funcționarea memoriei; instrument detaliat, concret, ușor de parcurs și urmărit; pus în practică în mediu adecvat reduce sau chiar anulează riscul retraumatizării copilului. Scopul acestui protocol este de a proteja minorul ascultat de o potențială traumatizare.
Camerele special amenajate pentru ascultarea minorilor contribuie la crearea unei atmosfere securizate pentru minor și favorizează relatarea liberă nemaifiind necesară întreruperea copilului pentru a se consemna declarația și reducând semnificativ durata ascultării. Totodată, oferă judecătorului posibilitatea să asculte mai bine, să adopte o poziție mai propice realizării unei relații de încredere cu minorul.
În ceea ce privește greșelile frecvente în ascultarea minorului, s-a concluzionat că acestea sunt ignorarea cu ușurință a fazei relatării libere; că se folosesc în exces și în mod neadecvat a întrebările specifice sau întrebări repetate cu privire la același subiect; confirmarea sau întărirea comportamentului dezirabil prin avertizarea cu pedepse sau promisiunea unor recompense.
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este potențiala alienare parentală. Astfel, judecătorul trebuie să manifeste prudență și să sesizeze o eventuală alienare parentală, pentru a decide în acord cu interesul superior al copilului. S-a demonstrat faptul că preșcolarii sunt în mod particular cei mai influențabili. Vârsta se pare că nu determină abilitatea copiilor de a nara experiențele personale, ci, mai degrabă, ajută la înglobarea influenței mai multor factori inter-relaționați[br_fnoteUP 22].
Astfel, în prima fază, cea pre-declarativă, este important să ne prezentăm prin nume și prenume, dar și funcția noastră și să aducem la cunoștința minorului faptul că ne dorim să îl ajutăm să îi fie bine, dar avem nevoie și de ajutorul său. Ulterior, stabilim o relație de încredere cu minorul, îl întrebăm ce activități desfășoară, ce pasiuni are etc. De asemenea, îi adresăm rugămintea de a ne spune adevărul.
În cea de-a două fază, cea declarativă, putem să îi comunicăm astfel acum că te cunosc mai bine, poți să îmi spui de ce te afli azi aici sau de ce crezi că te afli azi aici? Nu este indicat să folosim întrebări sugestive sau închise, cele mai utile sunt întrebările deschise.
În ultima fază, cea a încheierii, putem să îl întrebăm dacă are întrebări, dacă vrea să mai adauge ceva suplimentar și să îi mulțumim pentru ajutor. Totodată, putem să deschidem un subiect neutru și să îl întrebăm Ce faci azi după ce pleci de aici ?”
Cu alte cuvinte, ascultarea minorului prezintă două etape: pregătirea ascultării și ascultarea propriu-zisă. Cu privire la pregătirea ascultării, aceasta s-ar rezuma astfel: cunoașterea datelor speței (studierea probatoriului cauzei pentru a găsi elementele ce vor configura ascultarea propriu-zisă); identificarea scopului ascultării (ce anume dorește judecătorul să obțină în urma ascultării minorului); existența unui preliminar al audierii (construirea relației de încredere dintre copil și judecătorul care îl audiază are ca scop pregătirea copilului în vederea reducerii stresului asociat cu audierea ce urmează să se desfășoare. Relația de încredere poate fi obținută și prin cultivarea unei apropieri față de copil. Se poate începe prin adresarea unor întrebări de natură a detensiona, relaxa și înlătura presiunea generată de prezența copilului în instanță: „Bună ziua! Cum te numești? În ce clasă ești? La ce școală? Ce obiect îți place cel mai mult?” Pentru a capacita copilul și a-l face să se deschidă poate fi necesară utilizarea unei afirmații de genul: „Ești un băiat mare, deștept, îmi place să vorbesc cu tine pentru că pot purta o discuție interesantă.” Afirmația anterioară a avut menirea satisfacerii nevoii copilului - cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani - de a fi tratat ca un adult, cu scopul de a obține o socializare afectivă. Consecința acestora a fost relaxarea copilului, care a intrat în dialog cu magistratul, fiind creată o atmosferă proprie pentru realizarea ascultării în condiții optime[br_fnoteUP 23].
Cu privire la ascultarea propriu-zisă, aceasta s-ar rezuma astfel: adresarea unor întrebări generale (de exemplu: știi de ce ai venit astăzi aici?); informarea minorului despre scopul pentru care a fost adus la instanță; folosirea întrebărilor deschise și relatarea liberă; concluzii.
Acuratețea declarațiilor copiilor depinde mai mult de abilitățile intervievatorului decât de limitările naturale ale dezvoltării lor.
5. Aspecte de drept comparat[br_fnoteUP 24]
În Germania, în cazul în care un copil este reclamant sau pârât în cadrul unei proceduri civile, în locul copilului este audiat un reprezentant legal, de obicei părinții. Cu toate acestea, în cazul în care reclamantul minor sau pârâtul are vârsta de 16 ani, instanța poate, la discreția sa, să îl audieze pe el însuși. Procedurile în fața instanțelor de dreptul familiei, în special în chestiuni precum încredințarea și dreptul de vizită, sunt reglementate de norme specifice care sunt adaptate participării sau preocupărilor minorilor. Aceasta include, în special, obligația instanței de a asculta copilul personal, indiferent de vârsta acestuia, și de a obține o impresie personală a copilului. Audierea are loc, de obicei, fără prezența reprezentanților legali. În plus, instanța trebuie adesea să audieze Jugendamt și părinții în persoană. În cazul în care interesele copilului impun acest lucru, instanța trebuie să desemneze o asistență procedurală adecvată pentru copil. El este de asemenea menționat în mod colocvial ca „avocat al copilului” și este destinat să reprezinte interesele copilului în cadrul procedurii.
În Spania, în ceea ce privește implicarea copiilor în procedurile judiciare, legislația spaniolă recunoaște dreptul minorilor de a fi audiați în orice cauză, fără discriminare bazată pe vârstă, pe criterii de handicap sau din cauza oricăror alte circumstanțe, atât în cadrul procedurilor de dreptul familiei, cât și în cele administrative, judiciare sau de mediere în care sunt implicați și care are ca rezultat pronunțarea unei hotărâri care le afectează mediul personal, familial sau social, ținând seama în mod corespunzător de opiniile lor, în funcție de vârsta și nivelul lor de maturitate. Prin urmare, copilul trebuie să primească informațiile care permit exercitarea acestui drept într-un limbaj ușor de înțeles și în formate simple și adaptate situației.
Principiul „interesului superior al copilului” este primordial, reprezentând în același timp un drept material, un principiu general de interpretare și un regulament de procedură. Legislația spaniolă (Legea nr. 1/1996) prevede că orice măsură trebuie luată în interesul copilului, protejându-se în special viața privată a copilului.
Ideea de bază este că interesul superior al fiecărui copil trebuie evaluat și determinat la nivel individual, luându-se în considerare toate circumstanțele care îl privesc.
Deși, în general, minorii nu au capacitatea de a iniția ei înșiși acțiuni civile, legea prevede că, în cazul în care o măsură le poate afecta interesele și dacă au ajuns la un nivel suficient de maturitate, și, în orice caz, dacă au împlinit vârsta de 12 ani, aceștia ar trebui să fie audiați.
În cazul separării sau al divorțului, în cursul procesului, instanța trebuie să țină seama întotdeauna de interesul superior al copilului.
În Franța există personal specializat care este responsabil de dosarele în care sunt implicați minori, în special magistrații specializați de la instanțele pentru copii. Direcția Protection judiciaire de la jeunesse din cadrul Ministerului justiției și asociațiile autorizate pot interveni în procedurile în care sunt implicați minori. Minorii trebuie să fie implicați în toate deciziile care îi privesc și îi afectează, în funcție de vârsta lor și de gradul de discernământ pe care îl au.
6. Studii de caz
Divorțul este stresant pentru copii. Mai întâi, există stresul conflictului conjugal, apoi cel al despărțirii părinților, cu plecarea unuia, de obicei, tatăl.
Adaptarea copilului la divorț poate depinde parțial de vârsta, maturitatea, genul, temperamentul și adaptarea sa psihosocială înaintea divorțului. Copiii mici tind să simtă mai multă anxietate din cauza divorțului, să aibă percepții mai puțin realiste despre cauzele lui și este mai probabil să dea vina pe ei înșiși, dar pot să se adapteze mai rapid decât copiii mai mari, care înțeleg mai bine ce se petrece. Copiii de vârstă școlară sunt sensibili la presiunile din partea părinților și la conflictele de loialitate și, asemenea celor mai mici, pot să se teamă de abandon sau respingere. Băieții se adaptează, de obicei, mai greu decât fetele și sunt mai susceptibili la probleme sociale și de comportament.
Nu cu mult timp în urmă, oamenii de știință credeau că, la pubertate, creierul este deja complet matur. Studiile actuale de imagistică arată că creierul adolescentului este o lucrare nefinalizată. Între pubertate și vârsta de adult tânăr au loc modificări spectaculoase la nivelul structurilor cerebrale implicate în emoții, raționare, organizarea comportamentului și autocontrol[br_fnoteUP 25].
Din punctul meu de vedere este extrem de util să primim o părere din partea minorilor audiați deja, pentru a putea îmbunătăți acest procedeu al ascultării copiilor.
1. Am discutat cu o fetiță de 12 ani, care la vârsta de 11 ani a fost ascultată de către judecătorul învestit cu soluționarea cererii de divorț dintre părinții săi și trebuia să se hotărască domiciliul său, exercitarea autorității părintești, stabilirea unui program de legături personale cu părintele nerezident.
Aceasta a fost ascultată în biroul judecătorului, întrucât nu exista o cameră specială de audiere a minorilor. Mi-a relatat că i-ar fi plăcut să discute cu judecătorul într-un spațiu/birou destinat ascultării minorilor. De asemenea, mi-a povestit că doamna judecător avea tonalitatea vocii mai autoritară și că aceasta i-a adresat întrebări prea scurte, că i-ar fi plăcut să îi permită să povestească mai multe despre situația sa și ceea ce își dorește.
În final, mi-a relatat că nu a fost o experiență traumatizantă și că i-a plăcut că a putut să își exprime dorințele, chiar și mai succint, și că a simțit că ceea ce simte contează, prin soluția pronunțată de judecător.
Sub un alt aspect, am discutat cu mai mulți colegi judecători care au ascultat minori în cadrul unor litigii de dreptul familiei și mi-au relatat că administrarea acestei probe s-a dovedit de cele mai multe ori foarte utilă. Procedând la o discuție cu minorul au putut să decidă în acord cu interesul superior al acestora, întrucât fiecare părinte are un grad ridicat de subiectivitate și poate induce, fără intenție, în eroare judecătorul.
Cu cât copiii sunt mai mari, cu atât crește și lungimea, bogăția informațională și complexitatea narațiunilor acestora[br_fnoteUP 26].
2. Am discutat cu un domn în vârstă de 49 ani care a fost ascultat în procesul divorț, la vârsta de 11 ani. Acesta mi-a relatat faptul că i s-a părut o experiență traumatizantă pentru că a fost pus să aleagă cu cine își dorește să locuiască și își iubea ambii părinți. Mi-a mai relatat că a fost audiat într-un birou al judecătorului și că apreciază că ar fi fost utilă prezența unui psiholog care să îi adreseze întrebările pe un limbaj mai accesibil pentru vârsta pe care o avea.
Aceste studii de caz întăresc argumentele expuse anterior și confirmă rolul extrem de important atât al judecătorilor ce ascultă minorii, al camerelor speciale în care trebuie să se desfășoare audierea, cât și rolul psihologilor.
7. Concluzii
Concluzionând, ascultarea minorilor este un procedeu ce impune ca judecătorul învestit cu soluționarea cauzei să aibă pregătire specifică în această materie. Astfel, dată fiind importanța ascultării minorilor, în scopul respectării interesului superior al acestora, judecătorii trebuie să manifeste prudență, să cunoască foarte bine cadrul legislativ aplicabil și, mai mult decât atât, să aibă și cunoștințe de bază în materia psihologiei care să le faciliteze înțelegerea nevoilor copilului.
Toate acestea se fundamentează pe fragilitatea și vulnerabilitatea minorilor, ce sunt implicați în procesele cu specific de dreptul familiei, care se finalizează, de principiu, cu despărțirea părinților acestuia.
Din punctul meu de vedere, judecătorii învestiți cu astfel de litigii au rol extrem de important și trebuie tratat ca atare.
[spacer style="2"]
[br_fnoteDOWN 15] Michelle Icard, 14 conversații până la 14 ani. Editura Univers, p. 48.
[br_fnoteDOWN 16] Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și integrare, Ed. Herald București, p. 231.
[br_fnoteDOWN 17] Niculina Gheorghiță, Susține conștient adolescența. Ghid practic de psihologie cuantică, Ed. Holisterapia, Brașov, 2023; p. 43.
[br_fnoteDOWN 18] Joe Dispenza, Antrenează-ți creierul. Strategii și tehnici de transformare mentală, Ed. Curtea Veche, ed. a II-a, p. 127.
[br_fnoteDOWN 19] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea umană, Editura Trei, ed. a XI-a, p. 306.
[br_fnoteDOWN 20] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, Mărturia copilului - Cercetare psihologică și practică judiciară, Cluj-Napoca, 2018, Ed. Asociația de Științe Cognitive din România, p. 51.
[br_fnoteDOWN 21] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos, Olds. Ruth Duskin Feldman, op. cit., p. 388.
[br_fnoteDOWN 22] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, op. cit., pp. 31-32.
[br_fnoteDOWN 23] Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Ghid de audiere a copilului în proceduri judiciare, Ed. Hamangiu, București. 2009, p. 221.
[br_fnoteDOWN 24] Informații de pe site-ul portalul E-justice: https://e-justice.europa.eu/35998/RO/rights_of_minors_in_court_proceedings?SPAIN&member=1
[br_fnoteDOWN 25] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, op. cit., p. 360.
[br_fnoteDOWN 26] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, op. cit., p. 36.